Mesaj sincere condoleanțe
Închide
Coroane si jerbe funerare

Despre sicriu în tradiția populară românească

Sicriul, știm cu toții, este acea cutie sau ladă în care este așezat mortul pentru a fi îngropat. Sicriul continuă să rămână și astăzi un element foarte important în cultura noastră, spre deosebire de alte culturi în care nu există. În lumea tradițională, sicriul, cu tot ce îl caracterizează, necesită o atenție specială. Iată cum făceau oamenii legătura dintre sicriu și ritualul înmormântării.

Sicriul – casa mortului

Sicriul cunoaște mai multe denumiri, în funcție de zonă – coșciug, sălaș, raclă, jgheab, tron, ladă, luntre, casă de brad, casa mortului, copârșeu. Denumirea de "copârșeu" se întâlnește în Transilvania și provine din cuvântul maghiar koporso, iar cuvântul "coșciug" provine din slavul kovuțegu.

În vechime, grija lucrării unui sicriu era importantă, deoarece acesta urma să devină casa celui mort. Sicriul era lucrat de un meșter, anunțat din timp de nefericitul eveniment. El era și cel care făcea măsurătorile – venea cu o trestie lungă sau cu un băț de alun și măsura precis înălțimea celui mort. Această măsurătoare era foarte importantă: superstiția spunea ca era semn rău daca sicriul ar fi fost mai lung decât statura celui decedat, căci locul rămas liber chema la moarte o rudă sau o persoană apropiată.

Dacă cel mort era mai înstărit, sicriul se făcea din scânduri de stejar, nuc sau frasin, iar dacă era mai sărman, din lemn de brad. În toate cazurile însă scândurile trebuiau să fie noi.

Sicriul prelua forma casei tradiționale, cu patru pereți și acoperiș în patru ape.

În Moldova și în câteva alte zone ale țării, sicriele aveau chiar una sau două ferestre în pereții laterali, de o parte și de alta a capului sau (mai rar) în acoperiș, în dreptul ochilor. Se credea că astfel mortul poate să îi vadă pe cei care îl plâng, poate să răsufle sau poate privi Raiul. În Neamț, sicriul avea o singură fereastră, iar locul în care era plasată indica sexul persoanei decedate – dreapta, dacă era femeie, respectiv stânga, dacă era bărbat. Același lucru putea fi indicat și de forma ferestrei – triunghi cu vârful în sus, pentru bărbați, respectiv triunghi cu vârful în jos, pentru femei. Ferestrele puteau avea și formă de pătrat, de cerc sau de cruce. În Bucovina se lăsa o deschizătură și în latura dinspre picioarele mortului, deschizătură care era numită "ușă".

Așa cum pereții casei erau văruiți cu var, și pereții locuinței de după moarte erau îmbrăcați în pânză albă.

Sicriele oamenilor simpli erau sub formă de ladă mai îngustă la picioare, cu capac orizontal. Pentru cei bogați însă, sicriele se pictau, vopsindu-se cu negru, albastru sau cafeniu.

În Muntenia, capacul se numea "pleoapa coșciugului" și pe el se desena o cruce albă. Crucea care se punea, după îngropare, la capul mortului, avea aceeași culoare cu sicriul.

În multe locuri, bătrânii care își așteptau moartea își făceau singuri sicriul, pregătindu-și și cele necesare pentru înmormântare. Sicriul era păstrat, cel mai adesea, în podul casei.

Există anumite bocete și cântece funebre pe care bocitoarele le spun în momentul în care meșterul vine să aducă sicriul. În anumite regiuni, înainte ca mortul să fie așezat, sicriul este afumat cu tămâie sau smirnă sau uns cu un amestec ce conține usturoi, praf de pușcă sau leuștean. Se mai obișnuia să se așeze pe fundul sicriului fuioare de cânepă în formă de cruce, care se ardeau complet înainte de așezarea mortului. Aceste practici aveau ca scop purificarea sicriului, ținerea departe a spiritelor rele și evitarea tranformării mortului în strigoi.

Cel mort este purtat până la cimitir cu sicriul descoperit, pentru că se considera că trebuie să vadă cum îl petrec cei lăsați în urmă.

Ce se pune în sicriul mortului?

În trecut, resturile sicriului și bucățile de scândură rămase după realizarea sa nu erau aruncate, ci așezate în sicriu, sub pânză. După așezarea pânzei se punea perna, umplută, de asemenea, cu resturi de lemn, fân sau paie. Pe timpul verii, perna se umplea cu flori proaspete, iar iarna cu flori uscate. În Basarabia, perna se umplea cu pământul mormântului. Se mai punea în coșciug și sfoara cu care meșterul măsurase lungimea mortului pentru sicriu.

Pe lângă obiectele necesare odihnei – perna, cearceaful sau chiar pătura, se mai puneau în sicriu diferite obiecte menite să-i fie de trebuință mortului pe lumea cealaltă sau la traversarea vămilor văzduhului.

Se puneau alimente pentru călătoria pe care o avea de făcut sufletul (colaci, mere, nuci, zahăr), bani, obiecte care puteau asigura lumina (lumânare, toiagul mortului), care serveau la aprinderea focului (amnar, iască, chibrit sau chiar brichetă), obiecte de toaletă (pieptene, săpun, brici, oglindă, prosop, batistă), ac, ață și foarfecă, o iconiță sau cruciuliță pe piept.

Unele obiecte erau caracteristice pentru viața sau ocupația persoanei decedate. Astfel, se punea în sicriu un fluier, dacă mortul era cioban, se puneau țigări și brichetă dacă fusese fumător, cârja, dacă era vorba despre o persoană invalidă etc.

Dacă cel care murise era copil mic, în Bucovina se punea în sicriu o ulcică cu lapte, o pâine sau o plăcintă. În Banat, dacă murea o femeie care avea copii mici, se puneau în coșciug atâtea păpuși câți copii a avut, pentru a le avea spre mângâiere.

Dacă se întâmpla să moară cineva în Săptămâna Luminată a Paștilor, i se punea în sicriu un ou roșu.

Toate aceste obiceiuri străvechi reflectă viziunea populară conform căreia viața de dincolo este o oglindă a vieții de pe pământ, iar mortul trebuie să aibă ce să mănânce, ce să bea, cu ce să se îmbrace, cu ce să se apere, cu alte cuvinte să trăiască așa cum a trăit pe pământ.

Chiar dacă nu sunt considerate creștine, astăzi se mai păstrează încă unele practici populare. Sicriul se tămâiază, iar în interior se obișnuiește să se așeze săpunul cu care a fost spălat mortul și pieptenele cu care a fost pieptănat, oglindă, ac și ață, iar în mâna mortului se pun câțiva bănuți. Pe piept se pun o cruce și o icoană sfințită. În viziunea creștină, toate obiectele puse în mâna sau în buzunarele persoanei decedate nu vor face altceva decât să-i îngreuneze sufletul, ducând la prelungirea călătoriei spre cer.

După punerea în sicriu, cel mort este acoperit cu o pânză albă, care în trecut era țesută în casă. Există zone în care sicriul este împodobit cu busuioc și flori de grădină. După așezarea capacului, sicriele erau împodobite cu coroane funerare, mai ales atunci când mureau intelectuali ai satului, profesori sau preoți.

Aranjamente funerare care te-ar putea interesa

Comanda rapida - 0374.87.74.87