Ziua înmormântării. Ce se face la înmormântare?
Obiceiurile principale de înmormântare se desfășoară chiar în ziua înmormântării propriu-zise, când mortul este condus pe ultimul drum de rude și prieteni sau, în cazul satelor, chiar de întreaga comunitate. Ziua înmormântării corespunde, în mod normal, cu cea de-a treia zi de la deces.
Ce se face la o înmormântare?
În această zi, la ora stabilită atunci când s-a făcut pregătirea pentru înmormântare, preotul sosește la capelă sau la casa celui mort. Familia pregătește adeverința de înhumare, tămâia și lumânări aprinse pentru preot și cântăreț. Preotul va oficia slujba, binecuvântând punțile care vor fi date de pomană.
Sicriul este scos din casă astfel încât mortul să fie cu picioarele înainte și este așezat în dric.
Cortegiul funerar este aranjat în următoarea ordine:
- în fruntea convoiului merge persoana care poartă crucea care va fi pusă la mormânt
- lângă ea merge cineva care duce fotografia persoanei decedate sau icoana cu sfântul al cărui nume l-a purtat
- urmează persoanele care duc vinul, coliva și cele ce vor fi date de pomană celor săraci
- cei care poartă coroanele funerare
- cei care poartă sfeșnicele
- în lateral merg cei care duc praporii
- preotul și cântăreții
- dricul cu sicriul
- familia persoanei decedate și restul participanților
Pe drumul spre biserică se cântă "Sfinte Dumnezeule" și se fac opriri din loc în loc, pentru citirea Evangheliilor. Opririle se fac de obicei la răscruci, lângă fântâni sau în locuri care au avut o anumită importanță pentru persoana decedată. În multe zone, aceste opriri sunt în număr de 24, amintind de vămile văzduhului.
În biserică mortul este așezat cu fața către altar, iar preotul oficiază slujba înmormântării și citește rugăciunile de dezlegare. Cei prezenți primesc lumânări aprinse, alături de prosoape, covrigi, mere sau colaci. La finalul slujbei, familia și prietenii îi dau celui plecat ultima sărutare și își iau rămas bun.
Sicriul este scos din biserică astfel încât cel mort să iasă cu picioarele înainte și este dus la cimitir, unde este așezat lângă mormânt. Preotul face ultima ectenie și cântă "Veșnică pomenire".
Se scot legăturile de la picioarele mortului, iar preotul varsă vin și untdelement peste trupul răposatului. Florile funerare din sicriu vor fi strânse, urmând a fi așezate apoi peste mormânt. Sicriul este închis și coborât în groapă, este vărsată cenușa din cădelniță, iar groapa este petcetluită.
Coliva și celelalte alimente sunt binecuvântate și date de pomană celor aflați la cimitir.
Se obișnuiește să se facă o masă de pomană după înmormântare, care are loc fie la casa familiei, fie la un restaurant. Preotul binecuvântează bucatele care vor fi consumate și împarțite.
Cum se desfășura ziua înmormântării în societatea tradițională?
În lumea tradițională a satelor, obiceiurile din această zi sunt foarte diferite de la o zonă la alta și sunt marcate de o mulțime de credințe și superstiții de înmormântare.
În cea de-a treia zi de la deces, încă de dimineață, se strângea alai la casa celui mort, pregătindu-se pentru ultimul drum. Oamenii mai treceau încă o dată pe la cel răposat, sărutându-i mâna si icoana de pe piept și spunând "Dumnezeu să-l ierte și să-i facă parte în împărăția cerului". Bocitoarele își spuneau cântecele funebre și așteptau cu toții venirea preotului. Erau aduse în curte crucile, prapurii, sfeșnicele și steagurile pentru procesiunea spre mormânt.
În momentul venirii preotului, se citeau rugăciuni și se cântau tropare din canonul înmormântării. Apoi, se cânta "Veșnica pomenire", iar mortul era stropit cu apă sfințită. În unele locuri din țară, după aceste rugăciuni se închidea sicriul, nu înainte de a-i dezlega toate legăturile și nodurile, pentru ca bărbatul sau femeia lui să se poată recăsători, să nu fie căsătoria legată.
Atunci când sicriul trecea pragul tindei, exista obiceiul de a-l lovi de trei ori. Datina spunea că cel mort mulțumește casei în care a locuit și își ia rămas bun de la toți cei care s-au adunat ca să îl conducă.
După ce răposatul era scos din casă, se închideau în urma sa toate ușile, iar oamenii trebuiau să se uite pe fereastră pentru ca moartea să nu se întoarcă în acea casă. În unele regiuni, cei apropiați trebuiau să se uite pe geamul casei după cel mort, ca să îl poată uita ușor. Mai existau și alte obiceiuri: spargerea unui blid de ușa casei, răsturnarea scaunelor din casă (pentru ca moartea să nu se așeze acolo), aruncarea luminii de la căpătâiul mortului.
Până ca mortul să fie scos din casă, nu se mătura și nu se făcea curățenie, iar dacă se mătura, gunoiul nu se scotea afară. Oamenii puneau o femeie străină să măture și să facă curat prin casă abia după plecarea cortegiului.
După ce din casă erau scoase pomenile, coliva și bradul, preotul începea ectenia morților și citirea Evangheliei. Exista obiceiul ca în acest moment să se dea de pomană diverse obiecte și chiar și vite. Apoi, întreg cortegiul se punea în mișcare. Cele aduse de la biserică o luau înaintea sicriului, împreună cu preotul și dascălul, iar în spate rudele apropiate, bocitoarele, prietenii, cunoscuții și ceilalți oameni.
În unele părți, sicriul mortului se purta pe mâini până la cimitir, în altele într-un car cu boi sau pe sanie. În unele sate din Moldova, mortul era dus pe sanie, fie iarna, fie vara, pentru a-i fi calea ușoară și pentru a nu-l zdruncina. La sanie se puneau doi sau patru boi negri. Dacă era vorba de înmormântarea unui bărbat care era capul familiei, boii se puneau la sanie cu jugul invers, arătând faptul că toate vor merge prost de acum încolo. Boii purtau în coarne colaci și ștergare.
În cele mai multe sate din Bucovina, dacă murea o fată mare sau un fecior holtei, ritualul înmormântării era îmbogățit cu un brad funerar, astfel încât cel mort să fie căsătorit. Pe lângă cei care duceau sicriul stăteau domnișoarele și cavalerii de onoare, adică druștele și vătășeii. Fetele aveau părul despletit și boceau tot drumul, iar în unele zone, băieții stăteau în fruntea procesiunii și cinsteau oamenii cu rachiu. Astfel, moartea devenea simbolul nunții.
