Mesaj sincere condoleanțe
Închide
Coroane si jerbe funerare

Pomana de după înmormântare (parastasul de 3 zile)

În cultul creștin-ortodox, a da de pomană pentru sufletul celui adormit sau pentru sănătatea cunoscuților este un act foarte important și extrem de prezent. După moartea unei persoane, de-a lungul timpului au loc mai multe pomeni și parastase, care se fac atât în zilele de pomenire generală a morților, cât și la anumite intervale de timp de la deces.

Prima pomană care se face după moarte este chiar cea din ziua înmormântării. Această pomană care se face la întoarcerea de la înmormântare mai este cunoscută și sub numele de "masă de pomenire", "praznic", "comând" sau "comândare". Ea corespunde cu pomenirea la 3 zile și deci cu primul dintre parastasele obligatorii după deces.

Parastasul de 3 zile - semnificație

Parastasul de 3 zile stă sub semnul Sfintei Treimi. Iisus Hristos a înviat din morți în cea de-a treia zi, iar rugăciunile vizează mântuirea sufletului celui răposat, care în această zi părăsește pământul și se înalță la ceruri pentru a I se închina lui Dumnezeu.

Conform tradiției populare, în cea de-a treia zi de la moarte sufletul străbate vămile văzduhului.

Cum se face pomana după înmormântare?

După drumul spre cimitir și îngroparea celui mort, oamenii se întorc la casa acestuia, unde rudele organizează o masă funerară în amintirea celui răposat. În zilele noastre se răspândește din ce în ce mai mult practica organizării pomenii de după înmormântare la un restaurant.

În mod tradițional însă, praznicul se organizează la casa răposatului. La pomană participă toți cei care au luat parte la înmormântare, precum și preotul. Acesta spune o rugăciune pentru odihna sufletului celui mort, face câte o cruce către fiecare perete al casei și spune "Dumnezeu să-l/ să o odihnească", iar toată lumea repetă aceste cuvinte.

În mijlocul mesei se pun mâncărurile principale (din care nu lipsesc sarmalele), dar și colaci cu lumânări din ceară. Înainte de masă, toți participanții gustă din coliva tradițională, sfințită de către preot și se mai obișnuiește încă să se verse pe pământ câte un pic de vin din paharul primit, spunându-se "Fie-i țărâna ușoară!".

În vechime și chiar și astăzi, în lumea rurală, imediat ce mortul era scos din casă, femeile care rămâneau să se îngrijească de masă începeau pregătirile. Măturau cu atenție locuința, aduceau mese și le uneau în camerele pentru pomană sau afară, în cazul în care vremea o permitea.

Cândva, pomana de înmormâtare era de un fast măreț. Se sacrificau multe animale și se chemau toți oamenii din sat pentru a mânca "de sufletul celui adormit". Sacrificarea animalelor nu se făcea la întâmplare, ci era binecuvântată de preot. Se citeau rugăciuni cu o seară înainte, iar capetele și pielea oilor și berbecilor tăiați erau date preotului. De aici a rămas și expresia "a da pielea popii", al cărei înțeles este de "a muri". Carnea era folosită pentru pregătirea mâncărurilor.

Se obișnuia și se obișnuiește și în prezent ca la pomana de după înmormântare să se pregătească felurile preferate ale celui decedat. Se crede astfel că cel mort se va putea bucura de mâncare pe lumea cealaltă. Totuși biserica recomandă ca mâncarea pregătită pentru pomana de după înmormântare să fie de post, atunci când în perioada respectivă se ține post.

Obiceiuri la pomana de după înmormântare

De ce se dă găină la înmormântare?

În vechime, groparului i se dădea o găină vie sau un cocoș viu, "de sufletul celui decedat". Obiceiul are legătură cu mitologia populară, în care găina și cocoșul reprezinta însoțitori ai sufletului pe lumea de dincolo.

Găina se dădea de pomană peste sicriu sau peste mormânt. Se credea că bătând din aripi și cotcodăcind, găina va deschide drumul sufletului pe lumea cealaltă, conducându-l la porțile Raiului.

În popor, găina dată peste groapă era și o primă ofrandă adusă mortului, spre răscumpărarea sufletului său, pentru a-l îmbuna și a-l împiedica să revină sub formă de strigoi. Se spunea:

Dau cap

Pentru cap,

Ochi pentru ochi,

Nas pentru nas,

Gură pentru gură,

Suflet pentru suflet.

Găina neagră, dată sau aruncată groparului de către o femeie rudă cu cel decedat, avea rolul de a rupe eventualele vrăji ce ar fi fost făcute asupra mormântului.

Ca și găina, și cocoșul avea rolul de a însoți sufletul pe lumea de apoi. În mitologia populară, cocoșul este o ființă aflată la granița dintre cele două lumi, cu valențe magice. Cocoșul dat de pomană peste mormânt era menit să fie de ajutor celui răposat pe lumea cealaltă, să ușureze trecerea pe la vămile văzduhului și să nu lase diavolii să se apropie. Cocoșul era cel care însoțea sufletul în călătoria sa, ajutându-l să treacă pragul dintre lumi.

Conform unor credințe populare, pe mormântul unui strigoi trebuie să fie îngropat un cocoș, pentru ca strigoiul să nu le poată face rău celor vii.

Pentru că anunță zorii și alungă întunericul, cocoșul poate înlocui lumina cerută de ritualul de înmormântare. Astfel, se spune că pentru cei care mor fără lumânare ar trebui să se dea de pomană un cocoș, căci pe lumea de dincolo cocoșul se va face lumânare.

Aranjamente funerare care te-ar putea interesa

Coroana garoafe Coroana garoafe
195 lei
Comanda rapida - 0374.87.74.87