Îmbălsămarea morților în România
Îmbălsămarea este o practică funerară străveche, care are drept scop conservarea cadavrelor, prin stoparea procesului de putrezire. Îmbălsămarea s-a practicat încă din cele mai vechi timpuri, pentru a prelungi faza de descompunere a corpului morților. Metodele au variat în funcție de religie și de zonă și s-au îmbunătățit de-a lungul anilor. Deși cele mai cunoscute sunt procedeele de îmbălsămare de acum 5-6000 de ani, din Egiptul Antic, îmbălsămarea a fost folosită de de toate marile popoare – babilonieni, sumerieni, incași, greci etc., care conservau cadavrele folosind uleiuri, balsamuri, săruri sau diverse mirodenii.
Legea îmbălsămării
În România metodele și tehnicile de îmbălsămare sunt reglementate din punct de vedere al legii prin Hotărârea nr. 741 din data de 12 octombrie 2016, cu normele aferente (capitolul III).
Îmbălsămare sau tanatopraxie?
Tanatopraxia reprezintă metodele și tehnicile de îmbălsămare modernă, care asigură igienizarea cadavrului, îmbălsămarea și, în cazul în care este necesar, partea de estetică mortuară, pentru a putea conserva temporar corpul și pentru a-i reda o înfățișare cât mai aproape de cea anterioară, astfel încât să poată fi prezentat în mod demn persoanelor care vor participa la funeralii.
Îmbălsămarea este obligatorie?
Da, conform legii, îmbălsămarea este obligatorie, pentru că astfel nu este afectată sănătatea celor care participă la priveghi sau la înmormântare. Fără certificatul de îmbălsămare/tanatopraxie persoanele decedate nu pot fi transportate și nu pot fi depuse la capele sau la case mortuare. Nici incinerarea (acolo unde este cazul) nu se poate realiza fără îmbălsămare.
Există doar câteva situații excepționale în care îmbălsămarea este interzisă:
- când, în cazul unei anchete judiciare, îmbălsămarea este întârziată, pentru a se putea realiza autopsia medico-legală
- în cazul bolilor infecțioase cu agenți biologi înalt patogeni
- în cazul persoanelor decedate în afara unităților sanitare și care prezintă risc infecțios și care din alte motive obiective sau de sănătate publică nu se pot îmbălsăma.
Unde se face îmbălsămarea?
Îmbălsămarea se realizează în spatii special amenajate, dotate cu aparatură și instrumente specifice.
Pentru îmbălsămare sunt necesare atât certificatul constatator de deces, cât și avizul Direcției de Sănătate Publică.
Cine realizează îmbălsămarea?
Îmbălsămarea se poate face doar de către persoane specializate, fie din cadrul spitalului, fie din cadrul firmelor de servicii funerare.
Conform legii, cei care asigură aceste servicii sunt obligați să dețină o trusă pentru îmbălsămare/tanatopraxie. Trusa de îmbălsămare conține minim următoarele instrumente: bisturiu cu lame detașabile, depărtătoare, pense, tuburi vasculare de diferite dimensiuni, ace hipodermice și siringi, pompă pentru lichide (inclusiv cu aspirație), ace pentru cusut curbe și drepte, ață chirurgicală, foarfecă mare și foarfecă mică, sondă canelată, stilet butonat, vată, tifon, substanțe dezinfectante, soluții pentru îmbălsămare, trusă de machiaj.
Datele de identificare ale firmei care a realizat îmbălsămarea vor apărea pe brățara ce va fi pusă la încheietura uneia dintre mâinile mortului.
Cum se face îmbălsămarea?
După ce inima se oprește, organismul nu mai este oxigenat, iar corpul începe treptat să moară, răcindu-se până când ajunge la temperatura mediului înconjurător. Lipsite de oxigen, celulele mor și încep să producă enzime, ceea ce asigură un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și ciupercilor. Începe descompunerea cadavrului, iar pentru ca cei apropiați să nu trebuiască să se confrunte cu mirosul greu de suportat și cu aspectul neplăcut al celui decedat, se face tanatopraxia.
Pentru îmbălsămarea corpului se injectează în sistemul circulator o substanță chimică de conservare. În cazul în care sistemul vascular nu e integru, substanțele se injectează pe alte căi. Scopul substanțelor folosite la îmbălsămare este acela de a opri acțiunea bacteriilor și de a conserva temporar corpul.
Substanțele de îmbălsămare trebuie să facă parte din categoria produselor biocide, iar cantitățile folosite nu trebuie să ducă la conservarea definitivă a corpului, astfel încât solul să nu fie contaminat și să fie posibilă reînhumarea.
În urma acestei proceduri va fi eliberat un certificat de îmbălsămare/tanatopraxie. Certificatul de îmbălsămare este necesar pentru transportul persoanei decedate în sicriu și pentru depunerea trupului la capelă sau la casa mortuară.
