Semnificația crucii la înmormântare
Crucea este unul dintre cele mai răspândite simboluri. Ne întâlnim cu ea pe tot parcursul vieții, în diferite ipostaze. Încă din cele mai vechi timpuri, crucea a fost văzută ca un simbol al vieții și al morții, o călăuză care ne ghidează în permanență. Crucea înseamnă jertfă, dar și putere și credință. Preoții ne învață că Sfânta Cruce are trei semnificații: obiect sfânt, semn de închinare și misiune.
Ce simbolizează crucea?
Simbolul crucii ne călăuzește întreaga viață – din momentul în care ne naștem și până când părăsim această lume. Fiind un element sacru, crucea nu lipsește de la cele mai importante etape ale vieții – botezul, nunta și înmormântarea. Prezența acesteia ne apropie de Dumnezeu și ne face să devenim oameni mai buni.
Crucea înseamnă și protecție, apărare. În societatea tradițională, oamenii făceau semnul crucii când cineva era bolnav, pentru a se însănătoși, când plecau la drum sau la munca câmpului, când se scăldau în lacuri sau râuri, când treceau un pod sau când dormeau în aer liber, pentru a îndepărta duhurile rele. Până și când se tăia porcul de Ignat se cresta o cruce în pielea sa, crezându-se că astfel nu se va strica carnea.
Crucile se așezau și la răspântii de drumuri, sub formă de troițe, pentru a alunga spiritele rele.
Crucea la înmormântare
Crucea este unul dintre obiectele necesare la înmormântare. În popor se crede că fiecare om se va prezenta la Judecata de Apoi cu crucea sa, de care se va agăța. Crucea funerară este simbolul căii de mijloc între cer și pământ pentru sufletul celui răposat.
În mentalitatea populară, crucea de la înmormântare era atât de puternică încât putea să declanșeze ploaia. Atunci când era secetă, se lua o cruce din cimitir și se fixa cu pietre într-o apă. Se credea că va ploua atâtea zile cât era lăsată crucea în apă. Apoi, ca să înceteze ploaia, se lua crucea și se ducea înapoi în cimitir, din locul în care fusese luată.
În trecut, meșteșugul realizării crucilor pentru cimitir se numea "crucerit", iar meșterii care le făceau se chemau "cruceri". Crucile se făceau din lemn și exista credința că o cruce va putrezi repede dacă cel care o făcuse nu era un om drept și respectat.
În unele zone, la mormânt se așezau stâlpi funerari, care puteau simboliza statutul răposatului. De exemplu, se folosea pentru înmormântarea bărbaților un stâlp funerar cu o cruce mică de lemn în vârf, dacă fusese însurat, pentru cei tineri care fuseseră căsătoriți se punea un porumbel din lemn, iar dacă cel mort fusese un tânăr necăsătorit se punea un cuc.
Crucea se completa câteodată cu două scânduri care porneau din vârf către cele două brațe, formând în acest fel un acoperiș cu două aripi, amintind de sufletul-pasăre, un simbol obișnuit al sufletului după moarte.
Pe cruce se scriu numele celui mort, data nașterii și data morții, mențiunea INRI, dar și alte texte legate de moarte sau de persoana decedată.
Crucea inițială, din lemn, rămâne la mormânt o anumită perioadă, după care crucea de lemn se înlocuiește.
Crucea se sfințește printr-o rugăciune specială.
Unde se pune crucea?
În tradiția ortodoxă, crucea se pune la căpătâiul celui mort. Așezarea crucii la cap semnifică învierea, faptul că Iisus, care a biruit moartea prin cruce, îi va da și celui mort posibilitatea învierii.
Cei care merg la cimitir pentru a se ruga la mormânt, se roagă de fapt înaintea crucii aflate acolo.
Cine duce crucea la înmormântare?
Crucea are o semnificație atât de importantă încât se crede că nu o poate purta oricine pe drumul spre cimitir. Cel care duce crucea în ziua înmormântării trebuie să fie o persoană din familie sau o persoană care în timpul vieții a avut o relație specială cu defunctul.
