Ce se întâmplă cu sufletul după moarte?

Cele mai multe obiceiuri românești de înmormântare se preocupă de trupul celui adormit, chiar dacă multe dintre beneficiile împlinirii unui ritual au efecte asupra sufletului. Până să fie îngropat, trupul mortului trece printr-o serie de ritualuri, menite să-i asigure liniștea pe lumea cealaltă. Neîmplinirea lor este considerată primejdioasă atât pentru mort, cât și pentru cei rămași să îl pomenească. Însă ce se întâmplă cu sufletul după moarte?

Cum arată sufletul după moarte?

Sufletul rămâne un călător, chiar și după moarte. Deși se desparte de trup, se crede în popor că înfățișarea sufletului este identică cu cea a trupului. Dumnezeu îi poate da acestui suflet munca veșnică sau odihna neprihănită, în funcție de păcatele pe care le-a avut în viață, dar și de grija de care s-a bucurat la propria înmormântare. Imaginea trupului este cea care va purta sufletul și în necunoscut, acolo unde, în funcție de faptele sale, va arăta mai tânăr sau mai îmbătrânit.

În concepția populară, după moarte sufletul poate să ia forma unei păsări (cel mai adesea un porumbel). Nu este întâmplător faptul că unele preparate de panificație care se oferă cu ocazia parastasului au formă de porumbel.

Ce se întâmplă cu sufletul omului imediat după moarte?

Se crede că în momentul morții sufletul iese din trup sub formă de abur, pe gura mortului, însă rămâne pe pământ. Sufletul stă pe pământ până la înmormântare, când își va începe călătoria spre lumea cealaltă.

Dintre superstițiile legate de înmormântare este foarte cunoscută cea potrivit căreia, la moartea unui om se deschid ferestrele, pentru ca sufletul să iasă afară. Obiceiul este prezent în multe regiuni, împreună cu acoperirea oglinzilor sau cu interzicerea animalelor de a pătrunde în casa în care încă se află trupul neînsuflețit. Deoarece se crede că sufletul stă pe lângă trup până la înmormântare, este foarte posibil ca acesta să vrea să rămână printre cei vii, "furând" trupul unui animal.

Se crede în popor că, după ce iese pe fereastra deschisă, sufletul zboară un pic în jurul casei, iar apoi se întoarce și zboară pe lângă casă, până când bocetele celor rămași în urmă îl întristează. Atunci se așază pe streașina casei și rămâne acolo suspinând, până când începe să-l chinuie o sete grozavă. De aceea în unele regiuni, lângă trupul pus în sicriu se așază o cană cu apă și pâine pentru sufletul care încă umblă pribeag pe pământ.

Între suflet și îngerul păzitor există o legătură foarte strânsă. În popor se spune că, până să fie îngropat trupul, sufletul este purtat de către îngerul păzitor prin toate locurile în care omul a fost pe parcursul vieții, pentru a-și vedea bucuriile și necazurile, greșelile și faptele bune.

Sufletul își păzește trupul și observă cât de bine este îngrijit pentru ziua îmormântării, când zboară deasupra convoiului funerar. Se crede că sufletul pleacă de pe pământ odată cu trupul, în momentul îngropării (la trei zile de la moarte), cand Dumnezeu cheamă sufletul la El pentru a-l judeca.

Unde se duce sufletul omului după moarte?

După înmormântare, sufletul începe o călătorie lungă și complicată. Se spune că, la trei zile de la moarte, sufletul va trebui să treacă peste râuri și vaduri adânci, care reprezintă vămile văzduhului, unele fiind mai ușor, iar altele mai greu de trecut. În ziua a treia va ajunge în fața lui Dumnezeu.

Apoi, timp de șase zile, sufletul va sta în Rai, bucurându-se de frumusețea acestuia.

În ziua a noua, sufletul revine la Dumnezeu, care îl trimite în Iad timp de 30 de zile, însoțit fiind de îngerul său păzitor.

Totuși sufletul nu se poate despărți de trup brusc; despărțirea se face treptat. Există credința că în cele 40 de zile de după moarte sufletul se întoarce acasă, vizitând locurile prin care a stat în timpul vieții sau cele prin care ar fi vrut să călătorească, aducându-și aminte de lucrurile pe care le-a făcut și întristându-se sau bucurându-se. De aceea, după înmormântare, nimănui nu îi este permis să doarmă în locul în care a stat trupul celui mort, iar rudele și familia trebuie să facă milostenie și să dea de pomană.

Această idee se potrivește cu doctrina creștină conform căreia de la Învierea lui Iisus și până la Înălțarea Sa la cer au trecut 40 de zile.

La 40 de zile după moarte, sufletul se prezintă în fața lui Dumnezeu, pentru judecata individuală, cea care precedă Judecata de Apoi. În practicile celor rămași să îl pomenească, momentul corespunde parastasului de 40 de zile.