Cum arată Iadul în viziunea populară?

Toate obiceiurile românești de înmormântare sunt rezultatul unei gândiri complexe. Moartea este o etapă pe care omul trebuie să o treacă, de la viață pământească, scurtă, la viața fără de moarte a sufletului. Însă, pentru a putea petrece nemurirea în Rai, alături de sfinți și de îngeri, omul trebuie să fie bun și milostiv în timpul vieții, dar și să fie rânduit printr-o înmormântare corectă. Neîndeplinirea acestor reguli trimite sufletul în Iad.

Dar cum arată Iadul în mentalul popular?

Raiul și Iadul

Raiul și Iadul sunt două lumi opuse și, deși se consideră că sunt diferite de lumea în care trăim, există și multe asemănări. Raiul este un loc al bucuriei, reprezentând apropierea de Dumnezeu și, prin contrast, Iadul este locul suferinței și al groazei.

Dumnezeu este, din acest punct de vedere, un soare, iar depărtarea sau apropierea de el poate aduce suferință sau poate aduce fericirea sufletului după moarte.

Unde se află Iadul?

Conform unor credințe populare românești, Iadul este situat la marginea sau în adâncul Pământului, dar foarte departe de acesta, astfel încât o piatră aruncată prin gaura care desparte suprafața Pământului de Iad va avea nevoie de 33 de ani pentru a ajunge acolo.

În Transilvania, se crede că Iadul ar fi o peșteră întunecoasă ce se află sub Rai, iar intrarea în această peșteră poartă numele de "gârliciul pământului".

Conform unor altor credințe, Iadul se află în ceruri, foarte aproape de Rai.

Cum arată Iadul?

Iadul este un loc întunecat, un loc al rătăcirii, în care sufletele păcătoase își împlinesc pedepse dintre cele mai crude.

Iadul arată ca o groapă adâncă, întunecoasă și plină de fum, cu râuri de foc și smoală sau mai este închipuit ca o cetate înconjurată de ziduri înalte, pe care nimeni nu le poate trece. În mijlocul Iadului se află Scaraoțchi, împăratul întunericului, înconjurat de milioane de diavoli împărțiți în cete, precum îngerii.

Se spune că Iadul este de trei ori mai adânc față de cât e cerul de înalt, pentru că numărul păcătoșilor este mult mai mare decât cel al credincioșilor.

În Iad arde mereu focul, copacii sunt uscați și arși, iar oamenii nu se întâlnesc niciodată și nu știu ce se întâmplă cu cei de pe pământ. În schimb, rugăciunile rudelor și cunoscuților, cât și ale săracilor și ale bisericii, prin pomenirile și parastasele colective, pot ușura chinurile acestora.

Se spune în popor că pedepsele Iadului sunt dintre cele mai crunte. Paradoxul constă în faptul că suferința unei pedepse este nesfârșită. Diavolii chinuie sufletele folosind focul și inspirându-se din păcatele pe care fiecare le-a făcut în timpul vieții. Astfel, unele suflete sunt fripte într-un cuptor mare plin de foc, altele sunt fierte într-o căldare cu smoală clocotită, unele sunt spânzurate, pisate în piuă sau bătute, iar cei fumători sunt fumați în lulele. Cei care nu au dat de pomană în timpul vieții tremură de frig sub 99 de pături de lână și le este veșnic foame. Reprezentări ale acestor pedepse se regăsesc în picturile de pe pereții vechilor biserici din Maramureș și Bucovina.

Porțile grele de fier ale Iadului sunt păzite de diavoli care îndeamnă trecătorii să intre și nu îi lasă pe cei aflați în interior să iasă în niciun chip. Pe lângă Iad trece Apa Sâmbetei, care înconjură insula pe care trăiesc Blajinii, iar la poarta Iadului, conform unei legende din Bucovina, cresc mulți maci:

Deși drumul spre Iad este plin de spini și mărăcini, cei păcătoși ajung acolo foarte repede. Se spune că cei care nu au avut nicio rânduială în timpul vieții ajung direct în Iad, pe când cei mai puțin păcătoși trec mai întâi de vămile văzduhului, unde pot afla scăpare.

Sufletele care ajung în Iad nu rămân acolo veșnic. Ele trebuie să își împlinească pedepsele până la Judecata de Apoi, când le va fi socotită, cu adevărat, soarta.

Multe alte pedepse din Iad sunt relatate în basme, legende, cântece și colinde din întreaga țară.